Cu specific internațional

Spre deosebire de ciorbele cu specific românesc, ciorbele cu specific internațional sunt într-un număr redus și sunt puțin mai interesante decât preparatele noastre. Dacă la noi o ciorbă se poate servi atât ca felul întâi (sau aperitiv), cât și ca felul doi, peste hotare, ciorba este un fel de sine stătător. În cazul în care simțiți că ați vrea să încercați ceva nou, am cules câteva rețete de ciorbe cu specific internațional, pe care le puteți găsi și la restaurantele din țara noastră, dar pe care le puteți prepara i acasă.

Ciorba de pui cu tarhon

Această ciorbă cu specific internațional are la bază un ingredient originar din Siberia – tarhonul. Acest condiment s-a răspândit și pe teritoriul țării noastre, în special în partea Transilvaniei, unde îl puteți găsi integrat în mai multe preparate. Ciorba de pui cu tarhon este o mixtură perfectă între bucătăria românească și cea internațională datorită faptului că rețeta de bază poate fi una simplă, românească, dar adăugarea unui condiment internațional și puțin exotic îi oferă acel aer de peste hotare. Această rețetă prepară aproximativ 6-8 porții.

Ingrediente:

·         700 g de pulpă de pui dezosată

·         1 ceapă albă mare

·         4 morcovi mari

·         1 rădăcină de păstârnac

·         2 rădăcini pătrunjel

·         1 țelină mică

·         100 ml ulei de floarea soarelui

·         3 cartofi

·         1 l borș

·         1,5 – 5 l apă

·         3 gălbenușuri

·         300 ml smântână grasă de minim 30% grăsime

·         Sare, piper, după gust

·         Tarhon proaspăt

Primul pas pe care ar trebui să îl urmați în realizarea acestei ciorbe cu specific internațional ar fi pregătirea ingredientelor – ușurează cu mult munca. Începeți prin a spălă, a curăța și a toca legumele: ceapa albă trebuie tăiată mărunt, morcovii trebuie tocați rondele, iar restul rădăcinoaselor trebuie tocate cubulețe.

În continuare, un secret foarte prețios în realizarea oricărei ciorbe este călirea legumelor la început. Această tehnică ajută la intensificarea gustului și mai ales a culorii. Într-o oală în care doriți să faceți și restul ciorbei, adăugați uleiul și ceapa, pe care o căliți până devine transparentă. Apoi, adăugați rădăcinoasele, morcovii și căliți-le cu ceapa, amestecând constant timp de 2 minute (cel puțin). Între timp, tăiați în cubulețe mici carnea de pui. Adăugați cubulețele mici în oală. Acum este momentul să potriviți și gustul – sare, piper, după gust, precum și alte condimente dacă doriți.

Prăjiți carnea cu legumele până începe să își schimbe culoarea puțin. După ce se întâmplă acest lucru, puteți să adăugați și borșul și apa peste. Așteptați ca amestecul să înceapă să fiarbă și după mai lăsați-l pe foc liniștit încă 10 minute. Între timp vă puteți ocupa de cartofi. Aceștia trebuie curățați și tăiați în cuburi destul de mici – facilitează fierberea și sunt mai ușor de mâncat. De asemenea, cartoful fierbe mai repede decât o rădăcină precum cele puse mai devreme – de aceea nu se adaugă odată cu restul legumelor. După ce au trecut cele 10 minute, puteți să adăugați și cartofii. Testați legumele și carnea cu o furculiță pentru a vedea dacă sunt gata și gustați pentru a vedea dacă mai este nevoie de sare, piper sau borș. Ciorba este gata să fie luată de pe foc.

Într-un bol separat se pregătește cea de-a doua parte din compoziția ciorbei. Amestecați gălbenușurile și smântâna. Pentru a nu se tăia compoziția atunci când este adăugată în ciorbă, ea trebuie dreasă. Adăugați câte un polonic de zeamă fierbinte peste amestec și continuați să învârtiți totul cu un tel. Când considerați că mixtura a devenit suficient de caldă, chiar fierbinte (puteți adăuga câte polonice vreți), este gata să fie adăugată peste ciorbă. Tocați mărunt tarhonul proaspăt, adăugați-l și pe el în ciorbă și mai puneți-o pe foc încă 5 minute – suficient timp pentru a face tarhonul să-ți răspândească aroma.

Această ciorbă cu specific internațional este gata. Deși la bază este o rețetă clasică de ciorbă, plusul tarhonului îi dă un aer nou și de peste hotare.

Ciorba rusească Soleanca

Această ciorbă cu specific internațională este originară din Rusia, însă poate fi servită și în restaurantele cu specific moldovean sau basarabean. De asemenea, poate fi preparată și acasă, folosind rețeta pe care o găsiți mai jos. Ce este specific despre ciorba rusească este că zeama este bazată pe unul sau mai multe feluri de afumătură și că se acrește cu castraveți murați la sfârșit. Această rețetă de ciorba poate pregăti în jur de 8 porții.

Ingrediente:

·         2 cepe

·         Mezeluri/ afumătură la alegere

·         3 morcovi

·         5 cartofi

·         5 castraveți murați

·         2 lămâi mici

·         Măsline

·         250 g roșii conservate sau bulion

·         Borș acru după gust

·         Verdeață la alegere

Primul pas este pregătirea legumelor. Curățați ceapa și tocați-o cât de fin puteți. Aceasta trebuie pusă la călit cu ulei de floarea soarelui câteva minute, până devine translucidă. Între timp, tocați mezelurile sau afumătura pe care alegeți să o folosiți, Cu cât este mai grasă carnea, cu atât o sa fie mai gustoasă ciorba. Adăugați afumătura tocată peste ceapă și lăsați-le pe foc până se rumenesc.

Într-o altă oală, puneți la fiert cartofii tăiați cubulețe medii și morcovii tăiai rondele. Testați legumele cu o furculiță. Atunci când sunt aproape fierte, puteți adăuga ceapa și mezelurile. De asemenea, este momentul să adăugați roșiile. Pentru a urma rețeta originară, roșiile conservate trebuie puse într-o sită și frecate deasupra oalei, în ciorba ajungând doar sucul.

Ultimul pas al acestei ciorbe este tocarea ingredientelor rămase. Tocați lămâia foarte fin, castraveții murați îi tocați în cubulețe mici, iar măslinele în rondele. Adăugați ingredientele în oală și mai lăsați-o câteva minute pe foc pentru a se întrepătrunde aromele. Ciorba cu specific internațional de origine rusească este gata! În farfurie vă puteți adăuga borș după gust, precum și verdeață la alegere – leuștean, lobodă, mărar sau pătrunjel.

Ciorbă de vită și sfeclă roșie

Această ciorbă cu specific internațional este tot de origine rusească. Spre deosebire de clasica ciorbă de văcuță românească, această ciorbă rusească are și câteva ingrediente surpriză, dintre care sfecla roșie este vedeta. Dificultatea preparatului este foarte ușoară, nu sunt necesare anumite abilități în bucătărie, însă durata este ceva mai lungă – minim 3 ore.

Ingrediente:

·         1 sfeclă roșie

·         2 linguri oțet de vin alb

·         120 g varză rasă

·         500 g sfeclă roșie rasă

·         2 frunze de dafin

·         2 rădăcini pătrunjel

·         1 morcov

·         1 ceapă roșie

·         1 tulpină țelină

·         1,25 l supă concentrată de vită

·         750 ml apă

·         750 g rasol cu os de vițel feliat

·         3 roșii

·         2 lingurițe de zahăr brun

Primul pas de care trebuie să vă ocupați este decojirea roșiilor. Pentru a face asta, crestează roșiile și pune apă clocotită peste ele, nu mai mult de 2 minute. După ce scoți roșiile din apă, acestea vor fi mult mai ușor de decojit. După decojire, tăiați-le, scoateți semințele și tocați pulpa mărunt.

Deoarece carnea de vită durează foarte mult până se fierbe, puneți de la început rasolul cu os la fiert în apă amestecată cu 500 ml de supă concentrată de vită, pe care o puteți găsi în comerț. Tăiați ceapa în jumătăți ți adăugați-o în oală împreună cu rădăcinile de pătrunjel, țelina și frunzele de dafin. Tot amestecul trebuie să dea în clocot. După aceea, focul poate fi redus. Oala trebuie să stea acoperită minim 3 ore și să fie lăsată pe foc – carnea de vită trebuie să fie bine fiartă, pătrunsă de arome și numai bună de mâncat.

Când este gata și după ce așteptați câteva minute să se mai răcească, strecurați zeama într-un bol și îndepărtați legumele fierte. Separat, zeama deja fiartă se amestecă cu restul de supă concentrată de vită care v-a rămas, cu roșiile pregătite la început și cu sfecla. Amestecul se pune pe foc mic, minim o oră, sau până când sfecla începe să se înmoaie. Între timp, alegeți carnea de vită de pe os și tocați-o.  În continuarea, aceasta se adaugă în oala de pe foc împreuna cu varza rasă și se mai lasă la fiert încă 20 de minute.

Spre final, puteți adăuga oțetul, zahărul, sarea și piperul, în cantități care să fie pe gustul dumneavoastră. Această ciorbă cu specific internațional de origine rusească este gata se servire! Pentru un plus de savoare, adăugați mărar tocat și smântână.

Gulaș

Ceastă rețetă de ciorbă cu specific internațional probabil că deja este cunoscută tuturor. Gulașul este un preparat de origine maghiară, considerat chiar un preparat tradițional acolo și este servit frecvent pe teritoriul României, în special în regiunile montane sau în cele învecinate cu Ungaria. Fiind o rețetă atât de cunoscută, de-a lungul timpului aceasta a suferit numeroase modificări și schimbări – s-au adăugat ingrediente inedite, precum chimen, usturoi etc. sau s-a înlocuit carnea de vită tradițională cu cea de porc. Gulașul este un fel de ciorbă cu specific internațional care este greoi, de preferat în timpul sezonului rece sau atunci când călătoriți într-o zonă în care gulașul este preparat autentic și trebuie să-l încercați. Rețeta pe care o vom prezenta urmează rețeta originară a acestui preparat, dificultatea fiind una medie, iar timpul de preparare depășind două ore.

Ingrediente:

·         1 păstârnac tocat în cubulețe

·         1 linguriță chimen praf sau semințe de chimen măcinate

·         Sare și piper după gust

·         1-2 frunze de dafin

·         1 lingură boia dulce sau iute (după preferințe)

·         2 roșii curățate de coajă și tăiate / o lingură pastă de roșii

·         2 ardei verzi tăiați fâșii

·         1-2 morcovi tocați cubulețe

·         2 căței de usturoi

·         2 cepe tocate mărunt

·         2 linguri de untură sau ulei de floarea soarelui

·         600 gr de carne de vită tăiată în cuburi mici

Primul pas este să adăugați într-o oală uleiul sau untura pentru a se încălzi/topi. După aceea, adăugați ceapa și lăsați-o să se înăbușe  până se face aurie. Adăugați și boiaua și continuați să amestecați bine. Adăugați și vita tăiată și sotați-o până ce aceasta își schimbă culoarea într-un maro-auriu. Adăugați condimentele: usturoiul, chimenul pudră sau măcinat, sare și piper – după gust, foile de dafin, acoperiți totul cu apă și lăsați la fiert pe foc mic.

După cel puțin 1 oră jumătate, verificați dacă s-a fiert pe jumătate carnea. Dacă da, puteți să adăugați morcovii, păstârnacul, cartofii și frunzele de țelină, alături de încă 2-3 căni cu apă. Când mâncarea este aproape gata – toate ingredientele sunt aproape fierte – adăugați roșiile și ardeii și mai lăsați pe foc câteva minute să se întrepătrundă totul. Această ciorbă cu specific internațional este gata!

Supa-crema-de-ciuperci

Supă cremă de ciuperci

Supa cremă de ciuperci este preferata mea, pentru că ador ciupercile sub orice formă, iar în această variantă, sub formă de supă cremă de ciuperci, aș mânca până la refuz. În plus, este și foarte ușor de realizat și este gata relativ repede, în 45 minute. INGREDIENTE Supă cremă de […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-legume

Supă cremă de legume

Supa cremă de legume este o invenție minunată. De când am băgat lingura într-o supă cremă de legume m-am îndrăgostit iremediabil de acest preparat. Textura fină, cremoasă, bogată o face să fie deopotrivă elegantă, pretențioasă uneori, dar și extrem de accesibilă. Supa cremă de legume se poate realiza în principiu […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-broccoli

Supă cremă de broccoli

Supa cremă de broccoli are aproximativ 200 de calorii pentru o porţie, se pregăteşte foarte repede și foarte ușor, motiv pentru care o poţi faci oricând, chiar şi într-o zi obositoare din săptămână. INGREDIENTE Supă cremă de broccoli: 1 pungă de broccoli congelați 180 ml apă 450 ml supă de […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-cartofi

Supă cremă de cartofi

Supa cremă de cartofi poate că nu este la fel de cunoscută ca cea de țelină, ciuperci sau broccoli, însă este la fel de gustoasă și mult mai economică. Ca și timp de preparare, nu-ți ia mai mult de 45 de minute să o servești, asta cu tot cu pregătitul […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-conopida

Supă cremă de conopidă

Supa cremă de conopidă este un preparat de origine franceză foarte fin și ușor sofisticat, ce poate fi pregătit mai ales toamna când conopida se găsește din belșug. INGREDIENTE Supă cremă de conopidă: 1 conopidă mare (aproximativ 1500 g) 1 cartof mare 1 ceapă medie 25 unt 4 linguri ulei […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-dovleac

Supă cremă de dovleac

Supa cremă de dovleac este ușor atipică, dar gustoasă și sănătoasă. Deși o poți pregăti în orice moment al anului, supa cremă de dovleac este ideală toamnă, pentru că este sezonul lor. INGREDIENTE Supă cremă de dovleac: 1 ceapă medie 2 linguri de unt 450 g de piure de dovleac […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-dovlecei

Supă cremă de dovlecei

Supa cremă de dovlecei este o adevărată porție de primăvară într-un castron aburind. Atât culoarea sa proaspătă, cât și aromele ademenitoare discrete ale usturoiului și poate și ale busuiocului, dacă ai curaj să presari câteva firicele deasupra te vor convinge să transformi supa cremă de dovlecei într-un preparat tradițional, de […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-mazare

Supă cremă de mazăre

Supa cremă de mazăre este o supă ușoară ce poate fi consumată în orice perioadă a anului. Cu toate că poate fi preparată și cu mazăre din conservă sau congelată, ca mai toate preparatele, de altfel, supa cremă de mazăre este și mai bună atunci când folosești numai ingrediente naturale. […] vezi rețeta »

Supa-crema-de-morcovi

Supă cremă de morcovi

O supă cremă de morcovi reprezintă alternativă delicioasă prin care poți asigura aportul de beta caroten necesar organismului nostru. Supa cremă de morcovi este ideală atât pentru adulți, cât și pentru cei mici. INGREDIENTE Supă cremă cremă de morcovi: 2 cepe mici 900 g morcovi 2 linguri ulei de măsline […] vezi rețeta »

Ciorba-de-perisoare

Ciorbă de perișoare

Ciorba de perișoare este una dintre cele mai gătite ciorbe de către români. De altfel, ciorba în general este un preparat nelipsit de pe mesele poporului nostru. Cu toate acestea, cu toate că am fi înclinați să credem că ciorba de perișoare este o ciorbă get beget românească, am fi […] vezi rețeta »