7 greșeli pe care să le eviți când gătești ciorbe


Ciorbele și supele sunt preparate de nelipsit din gastronomie internațională. Pregătite după rețete care mai de care mai delicioase, acestea trebuie să facă parte din alimentația noastră zilnică. 

Nu doar că reprezintă o alegere ideală pentru a deschide o masă copioasă de prânz, însă, spun specialiștii, atât ciorbele cât și supele sunt adevărate ”pansamente gastrice”, favorizând digestia și având un rol esențial în hidratarea organismului. 

Obișnuiești să pregătești aceste feluri de mâncare acasă? Iată 7 greșeli pe care este posibil să le faci și tu!

  1. Le gătești la foc mare 

Dacă vrei să gătești ciorbe și supe ca un adevărat maestru bucătar, atunci gătește-le la foc mic spre mediu. Setând aparatul de gătit la o treaptă superioară aromele nu mai au timp să se întrepătrundă iar, la final, mâncarea nu va fi la fel de delicioasă. 

  1. Adaugi toate ingredientele în același timp

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care gospodinele le fac în bucătărie este adăugarea simultană a tuturor ingredientelor pentru ciorbă în oală. Potrivit bucătarilor profesioniști, o regulă nescrisă a gătitului presupune ca mai întâi să se fiarbă carnea, iar mai apoi legumele, în funcție de textura lor și de timpul de care au nevoie pentru a fi gata. De exemplu, poți începe cu legumele tari (ceapă, morcovii sau ardeiul, iar spre final adăugându-le și pe cele moi (cum este dovlecelul).

  1. Sărezi ciorbele și supele încă din primele minute de gătire

Trebuie să știi că nu este indicat să pui sare în ciorbe și supe imediat ce ai început să le gătești. Așa cum este firesc, în urma procesului de fierbere, nivelul de zeamă va scădea, iar consecința ar fi aceea că mâncarea ta va fi mai sărată decât este nevoie. De regulă, este recomandat să adaugi condimentele cu aproximativ 5-10 minute înainte de a lua ciorba de pe foc. 

  1. Fierbi preparatul în exces

Atunci când gătești supe și ciorbe una dintre principiile esențiale pentru reușita preparatului este să eviți fierberea sa în exces. Lăsând mâncarea să fiarbă mai mult decât e necesar lichidul va scădea foarte multe și, în plus, legumele își vor pierde din proprietăți. Foarte simplu este să folosești produse Edenia din categoria mixurilor de legume pentru ciorbe; tot ce trebuie să faci în acest caz este să respecți timpii de fierbere recomandați de producător. 

  1. Adaugi prea devreme fideaua, orezul sau tăițeii

Deseori, pentru a conferi un plus de consistență supelor se folosesc tăițeii, fideaua sau orezul. Însă, indiferent de opțiunea pe care o preferi trebuie să știi că ele se adaugă spre finalul timpului de gătire. Orezul are nevoie de aproximativ 20 de minute pentru a se fierbe, în timp ce pastele proaspete se pot adăuga chiar și cu 3-4 minute înainte ca supa să fie gata. 

  1. Folosești o bază pentru mâncare din comerț 

Ceea ce nu știu multe dintre gospodine este că bazele pentru mâncare disponibile pe rafturile supermarketurilor conțin cantități mari de sodiu și multe alte substanțe toxice pentru organism. Chiar dacă pare că acestea conferă savoarea mâncării, de fapt aroma lor este una artificială. 

  1. Folosești în exces produse lactate

Supele cremoase sunt delicioase, motiv pentru care cei care le apreciază pot face deseori greșeala de a adaugă mai multă smântână decât este nevoie. În general, este bine să te inspiri din rețete de la surse de încredere atunci când gătești astfel de preparate și să urmezi întocmai pașii și cantitățile recomandate. 

În afara greșelilor pe care le-am enumerat anterior, este posibil să faci și alte lucruri incorect atunci când gătești diverse ciorbe. De exemplu, în ciorba de vită specialiștii în gastronomie recomandă să se adauge o cantitate de os cel puțin egală cu cea de burtă. 

Ai ceva de adăugat?...

*